
Dupa critici si studii care aratau ca Internet Explorer 6 incepe sa piarda din cota de piata in favoarea lui Firefox, se apropie vremea ca solutia
open-source sa aiba un competitor pe masura.
Gigantul software a anuntat ca ultimul beta pentru Internet Explorer 7 va fi disponibil undeva la mijlocul anului, in august.
Internet Explorer 7 Beta 3 nu va avea imbunatatiri majore legate de interfata, ci va repara o serie de bug-uri, in cazul unuia dintre ele dezvoltatorii preferand o setare folosita pentru Internet Explorer 6.
Microsoft a comandat de curand un studiu de audit pentru a demonstra ca filtrul de phishing integrat in noul browser respecta intimitatea utilizatorilor.
Compania Jefferson Wells a concluzionat ca filtrul nu transmite nici o informatie personala identificabila fara consimtamantul explicit al utilizatorului si ca informatiile din URL transmise pentru verificare nu pot fi folosite pentru a extrage date personale.
Microsoft si-a asigurat utilizatorii ca, ori de cate ori se vor face modificari, studiul de audit va fi refacut.
"Vrem sa intelegeti ca acesta este un angajament de lunga durata pentru a proteja intimitatea dumneavoastra. Pentru a ne dovedi angajamentul, vom repeta acest audit periodic, astfel incat, chiar si atunci cand vor exista schimbari, veti avea in continuare dovada ca serviciul nostru va protejeaza intimitatea", declara Rob Franco, lead program manager pe partea de securitate din Internet Explorer.
O alta noutate legata de Internet Explorer 7 se refera la introducerea unui nou nume pentru versiunea de Vista. Astfel, in cazul sistemului de operare, a carui lansare este programata pentru ianuarie 2007, solutia de navigare se va numi Internet Explorer 7+ sau, mai pe scurt, IE7+.
Internet Explorer 7 beta 2 a fost certificat de catre Softpedia ca fiind
100% FREE si este disponibil pentru descarcare
aici.
RESURSEMicrosoft lanseaza o versiune actualizata a Internet Explorer Beta 2Internet Explorer 7 , versiunea de IE din VistaGoogle se simte amenintat de Internet Explorer 7Internet Explorer continua sa scada