
"Studentii beau mult mai mult decat ne asteptam. Am descoperit ca aproximativ 20 la suta dintre barbatii in primul an de studentie au consumat peste 10 bauturi odata intr-o perioada de doua saptamani. Acest lucru reprezinta de doua ori mai mult decat este considerat a fi consum excesiv de alcool. Este clar ca impartirea studentilor in doua categorii, cei care beau excesiv si cei care nu beau excesiv, este mult prea simplista", spune Aaron White, profesor la departamentul de psihiatrie al Centrului Medical de la Universitatea Duke.
Consumul excesiv de alcool - consumul unor cantitati mari de alcool intr-o perioada scurta de timp - este definit in general ca peste patru bauturi la o singura ocazie in cazul femeilor si peste cinci bauturi in cazul barbatilor. Cu toate ca aceasta definitie s-a dovedit foarte utila in multe situatii, cercetatorii au constatat acum ca 40 la suta dintre studentii in primul an, in special barbati, beau mult peste "standardul" consumului excesiv.
"In ultimul deceniu consumul excesiv de alcool a fost in atentia multor cercetatori si a facut parte din discursul public", explica White, autorul principal al studiului.
"Stim ca atunci cand studentii depasesc pragul consumului excesiv, riscul unor consecinte grave creste considerabil, riscul accidentelor, batailor, agresiunii sexuale, pierderii constientei, chiar moartea."
"Consumul cu totul excesiv de alcool in cadrul acestui grup de varsta pare a fi cel mai raspandit in facultatile americane, insa si alte tari - Danemarca, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda, Africa de Sud si Rusia - au rate mari ale consumului de alcool printre tineri."
Cercetatorii sunt alarmati de posibilele consecintele ale unor asemenea excese de alcool. "Cincisprezece bauturi sunt suficiente pentru a crea un nivel de ebrietate foarte periculos, iar aproape unul din zece studenti in primul an a depasit acest prag in perioada de doua saptamani inaintea sondajului", continua White. "Din pacate exista un stereotip care se perpetueaza - ideea ca toti studentii se imbata si actioneaza iresponsabil."
White spune ca este nevoie si ca industria de alcool sa fie mai responsabila si ca tacticile lor de marketing trebuie cercetate mai atent. "De exemplu", spune el, "industria de alcool sugereaza in reclame ca alcoolul creste calitatea vietii. Aceste reclame nu numai ca fac niste promisiuni false insa nici nu vin insotite de avertismente similare celor pe care sunt obligate sa le afiseze companiile care comercializeaza alte 'droguri'. Cum ramane cu efectele secundare ale acestui drog - precum greata, vomitatul, starea de sedare, slabirea capacitatii de a lua decizii, probleme de vedere si, uneori, pierderea vietii? Alcoolul este mai periculos decat multe dintre drogurile care se vand ilegal pe strazi si cu toate acestea lui i se face reclama de parca ar fi vorba de bomboane. Este timpul sa luam acest drog in serios."
White a adaugat ca industria de alcool are venituri estimate de 20 de miliarde de dolari in fiecare an. "Companiile ar trebui sa reinvesteasca o parte din profit in lupta impotriva consumului de alcool printre minori."
RESURSEDependenti de sex si baniSinestezia: cum e sa vezi sunetele si sa simti gustul formelor geometrice?Femeile se imbata si devin dependente de droguri mai usorBarbatilor le plac amfetaminele mai mult decat femeilorSe pare ca nu exista nici o legatura intre marijuana si cancerul la plamani