
Quanta Computer, o companie din Taiwan, unul din cei mai mari producatori de notebook-uri, a anuntat ca va produce laptop-ul de 100 de USD ce a fost dezvoltat de Nicholas Negroponte, presedintele MIT Media (Massachusetts Institute of Technology). Negroponte, ce este totodata si presedintele grupului non profit OLPC (One laptop Per Child) a afirmat ca se asteapta ca
laptop-urile sa fie disponibile pentru guverne in decursul anului viitor, la un pret de
100 USD bucata.
OLPC a spus ca primele notebook-uri sunt asteptate pe piata la sfarsitul anului viitor, estimandu-se comenzi de 5 milioane de bucati pana la 15 milioane. Preturile pentru noile laptop-uri vor fi "apropiate de 100 USD" si vor scadea in timp.
Un prototip functional al laptop-ului a fost prezentat saptamana aceasta la o conferinta tehnologica a ONU.
Timp de mai multe luni, laptop-ul de 100 USD al MIT a starnit controverse. In ciuda acestora, multe tari si-au exprimat dorinta de a-l cumpara. Notebook-ul este destinat copiilor din tarile in curs de dezvoltare, acesta fiind vizat de Brazilia si Tailanda in special. Chiar si statul Massachusetts, SUA, doreste sa cheltuiasca peste 54 de milioane USD pentru a oferi un laptop fiecarui elev si student de pe teritoriul sau.
Insa laptop-ul de 100 USD
primeste si critici. Recent, presedintele Intel, Craig Barrett, a afirmat ca potentialii utilizatori de computere din tarile in curs de dezvoltare nu si-ar dori un laptop ce foloseste o manivela pentru alimentare si care va fi, totodata, disponibil pentru milioane de persoane. In cadrul unei conferinte din Sri Lanka, Craig Barrett a afirmat ca "Domnul Negroponte l-a numit laptop-ul de 100 USD, dar un nume mai realist ar fi 'gadget-ul de 100 USD'. Insa problema este ca gadget-urile nu au avut succes."
Totusi, Kofi Annan, Secretarul General al Organizatiei Natiunilor Unite, a fost totusi de accord cu dezvoltarea acestor dispozitive ce folosesc o manivela pentru alimentare si care isi pot creea singure propriile retele wireless, astfel favorizand accesul la computere in zone in care nu exista acces la curentul electric.