A fost suficient ca la Microsoft Financial Analyst Conference, Will Poole, senior vice president of the client division la Microsoft, sa faca greseala de a spune ca nou botezatul Windows Vista va aparea abia in iarna lui 2006, pentru ca toata lumea sa inceapa sa se intrebe de ce Microsoft amana lansarea.
Cu toate ca Will Poole a incercat sa isi repare greseala in finalul discursului sau, deja se pare ca nimeni nu
l-a mai crezut si din ce in ce mai multi sunt convinsi ca Windows Vista va fi unul dintre cadourile ideale pentru Bradul de Craciun.
In afara de aceasta afirmatie a lui Poole, care este foarte probabil sa fi fost o scapare, nu prea exista si alte semne ca Microsoft se pregateste sa amane Windows Vista.
Campania de promovare a Windows XP, inceputa in perioada in care s-a lansat si Mac OS X Tiger este in plina derulare si se va termina la anul in iulie-august, adica exact in momentul in care ar putea incepe promovarea lui Windows Vista.
Pana acum Microsoft a respectat programul de lansare a versiunii beta de Windows Visa, chiar lansand-o cu cateva zile mai devreme, fata de momentul anuntat ceea ce este destul de neobisnuit pentru gigantul software.
Windows XP este deja destul de vechi si este greu de crezut ca Microsoft isi va permite sa amane si mai mult un OS despre care deja se comenteaza ca apare mai tarziu decat ar fi fost cazul.
Probabil ca abia toamna va aduce mai multe lamuriri despre calendarul lansarilor Microsoft.