
O viata plina de stres, combinata cu un mod de alimentatie defectuos si exercitii fizice in exces reduc sansele femeilor de a ramane insarcinate. Oamenii de stiinta americani au declarat ieri in cadrul intrunirii anuale a Societatii Europene de Reproducere si Embriologie desfasurata la Praga, ca nivelul ridicat de stres are efecte adverse asupra fertilitatii, cauzand intarzierea sau intreruperea ciclului menstrual si impiedicand ovulatia.
De aceea, ei recomanda terapii anti-stress pentru femeile care doresc sa isi imbunatateasca fertilitatea pentru a concepe un copil.
Un studiu-pilot condus de Profesor Sarah Berga la Universitatea Emory din Atlanta, Georgia si efectuat pe un numar de femei a caror perioada de menstruatie intarziase cu mai mult de 6 luni, a demonstrat ca, in 80% dintre cazuri, nivelul ridicat de stres se afla in conexiune directa cu problemele de fertilitate.
Reglarea fertilitatii pentru acest numar deosebit de mare de femei (80%) a fost realizata cu succes prin simpla lor participare la sedinte de psihoterapie.
Studiul a fost desfasurat pe 2 grupuri, fiecare fiind format din 9 femei cu varste cuprinse intre 20 si 35 de ani. Unul dintre grupuri nu a luat parte la nici un tip de psihoterapie.
In schimb, celalalt grup a fost supus timp de 20 de saptamani terapiei cognitiv-comportamentale, o forma de terapie care ne ajuta sa descoperim faptul ca modul nostru de gandire este singurul ce ne influenteaza sentimentele si comportamentul, nu factorii externi cum ar fi alte persoane, situatii, evenimente.
Terapia cognitiv-comportamentala se centreaza pe problemele prezente, fara a respinge trecutul dar, in conceptia ei, problemele psihice apar in mare masura datorita unor distorsiuni ale realitatii si a unor modalitati ilogice de gandire. Acestea, la randul lor, au la baza presupuneri si premise eronate.
Rezultatele vorbesc de la sine: 80% dintre femeile care au frecventat sedintele de terapie au inceput sa ovuleze din nou, in comparatie cu doar 25% dintre cele care nu au luat nici o masura in aceasta privinta.
Toate femeile care au luat parte la testul initiat de Sarah Berga sufereau de amenoree hipotalamica functionala, o afectiune manifestata printr-un nivel redus de secretie organica a hormonului gonadotropana (GnRH) care stimuleaza ovulatia. In schimb, nivelul producerii de cortizol, hormonul stresului, era foarte ridicat in organismul lor. In general, nivelul de cortizol ridicat provoaca blocarea semnalelor transmise de creier catre ovare ca acestea sa produca ovule.
Concluzia principala a cercetarii a fost ca femeile care isi doresc cu adevarat sa ramana insarcinate si sa duca sarcina la bun sfarsit, chiar daca au probleme de fertilitate, ar trebui sa invete noi metode de calmare si relaxare. Sa stai in timpul liber acasa, intinsa in pat sau sa te uiti la televizor nu reprezinta metode efective de relaxare, acestea se pot invata prin participarea la diferite tipuri de psihoterapie sub indrumarea unui specialist in domeniu.
RESURSEFemeile care raman insarcinate mai greu 'risca' sa nasca baietiMai multe, mai putine sau lipite, fumatul in timpul sarcinii afecteaza degetele copiilorBebelusii de sex masculin cresc riscul pierderilor de sarcina ulterioareCalitatea genetica a spermei se deterioreaza cu varsta