
De ce iti place mai degraba sa vezi un meci in direct decat in reluare? De ce iti place un talkshow live mai mult decat un interviu editat? La prima vedere, raspunsul este simplu: este vorba de factorul surpriza. Insa de ce iti plac acest gen de surprize?
Nevoia de incertitudine e atat de mare incat evenimentele live de multe ori sunt intrerupte pe perioada reclamelor, in asa fel incat spectatorii sa poata vedea actiunea pe masura ce are loc. De asemenea, acesta este motivul pentru care serialele de comedie sunt filmate cu un public real, ale carui reactii sunt inregistrate si apoi difuzate. Acest lucru sporeste senzatia de spontaneitate si surpriza.
"Aceste evenimente nedeterminate (precum competitiile sportive difuzate live la televizor) nu se desfasoara in maniere regizate", explica Joachim Vosgerau de la Universitatea Carnegie Mellon. "Nedeterminarea face parte din spectacol - este partea 'Live' din 'Saturday Night Live'"
"Aceasta caracteristica intrucatva subtila poate sa explice in ce fel interpreteaza oamenii multe dintre aceste experiente. Incertitudinea
poate sa afecteze utilitatea experientei pe care o au oamenii intr-o serie de domenii precum televiziunea, teatrul, vacantele si jocurile in maniere pe care marketingul si psihologia nu le-au cercetat inca."
Asadar, de ce ne place aceasta nedeterminare a televiziunii atat de mult?
O sugestie ar putea sa fie ca, de fapt, este un fel de joc pe care il jucam. Multi oameni blameaza televiziunea pentru ca ne-ar fi transformat in niste privitori pasivi, insa s-ar putea ca acesti oameni sa greseasca. Cel care sta in fotoliu si se uita la meci sau la serialul preferat ar putea sa nu fie chiar atat de pasiv pe cat pare la prima vedere.
A fost inteles de multa vreme ca jocurile au un rol foarte important in viata noastra, mai ales pentru copii, insa nu numai, fiind niste mijloace accesibile prin care invatam diverse lucruri. Atunci cand un copil se joaca, fara sa o stie el si invata. Acest aspect al jocurilor se regaseste pana si la animale: de exemplu, puii de leu se joaca unul cu celalalt, iar acest lucru ii ajuta sa-si dezvolte calitati si reflexe de care vor avea nevoie mai tarziu in viata.
Ceea ce caracterizeaza lumea noastra, probabil cel mai bine, este impredictibilitatea. In trecut, viata era mult mai linistita si mai previzibila. Oamenii se mutau mai rar, cunosteau mai putini oameni si faceau mai putine lucruri. Aceasta impredictibilitate a lumii prezente nu este intotdeauna comfortabila. Dimpotriva, este probabil cauza naturii noastre din ce in ce mai nevrotice.
Prin urmare, s-ar putea ca motivul pentru care ne place televiziunea live, evenimentele sportive, concertele, jocurile pe computer impredictibile si asa mai departe sa fie faptul ca acestea ne permit, intr-un fel sau altul, sa ne punem la incercare si sa ne antrenam abilitatea de a face fata neprevazutului - lucru care, apoi, chiar fara sa ne dam seama, ne foloseste in lumea reala. De fiecare data cand auzi vreun politician care face vreo analogie sportiva, veti stii ce tocmai s-a intamplat.
Acest lucru poate sa explice si din ce cauza adultii de azi sunt mai inclinati catre "jocuri de copii" decat erau cei de acum 50 de ani sau un secol. De asemenea, ar putea fi si motivul pentru care mijloace clasice de distractie si amuzament precum cartile (si, in cele din urma, poate chiar si filmele) isi pierd treptat din atractivitate.
RESURSESurpriza!Jocurile video violente pot afecta comportamentulDe unde apar dezinformarile mass-media?Uita de psiholog, e suficient sa faci mai mult sex!Sexul neprotejat este la moda