Ieri am fost la o conferinta a unor idioti. A fost extrem de interesant, insa, dupa o perioada, incepusem sa simt un soi de empatie care m-a relaxat. Cateodata mi se intampla. Prin urmare, am inceput sa conversez in soapta cu o idioata care statea langa mine. Mi-a spus imediat ca astazi a fost o vreme frumoasa, plictiseala o deranjeaza cateodata, Mozart este compozitorul ei preferat, ca sa nu mai vorbim de Vivaldi, Llosa este un mare scriitor, cand e trista citeste Cioran, iar i-a venit o factura prea mare la telefonul mobil, nu mai tin minte exact numarul, apoi a inceput sa-mi povesteasca despre ceva si mi-a spus ca este ca la Kuhn, cand se schimba paradigma. I-am spus sa stea exact asa cum e ca s-o pozez cu telefonul mobil. Avea o fata de idioata pe care nu voiam s-o ratez. I-am dat apoi telefonul sa ma pozeze si ea pe mine. Hm... ce bine ne potrivim, i-am spus. Era desigur adevarat.
Cel mai important lucru pe lume este sa lasi impresia ca esti dragut. Dar nu trebuie sa fi dragut doar de ochii lumii, ci si in proprii tai ochi.
Cel mai important lucru pe lume este sa fi sincer. Insa nu doar cu ceilalti, ci si cu tine insuti.
Cel mai important lucru pe lume este sa stii sa comunici si sa incerci sa-i intelegi pe ceilalti.
Cel mai important lucru pe lume este sa fi tu insuti. Dintotdeauna m-am intrebat cum ar putea fi posibil sa nu fiu.
Saptamana trecuta am fost la un spectacol de dans contemporan. Au fost doua chestii, una facuta de Iulia Weiss cu un singur personaj si alta de Andreea Capitanescu, cu patru personaje. Trebuie sa recunosc ca exista putine lucruri la care ma
pricep mai putin decat la dans - cu atat mai putin la dansul contemporan. Asa ca nu-mi pot da cu parerea in nici un fel. De fapt, oricum n-am inteles absolut nimic. Foarte rar mi s-a intamplat sa-mi placa ceva atat de tare in conditiile in care nu am inteles nimic.
In prima parte, Iulia Weiss a avut un fel de solo. De obicei, presupun ca se danseaza pe o anumita muzica, insa ea a dansat in liniste totala. Cel mai mult mi-a placut ca repeta din cand in cand un gest absurd din mana dreapta, in care era ca si cum si-ar fi prezentat palma drept cel mai important lucru din lume. Dansul avea un fel de umor distant si detasat. Foarte misto. Din cand in cand aluneca pe jos, uneori parea ca se impiedica, alteori se misca foarte continuu si ambiguu. Nici nu stiu in ce proportie miscarile erau improvizate. La un moment dat, la sfarsit, a avut o parte, in opinia mea prea scurta, in care a dansat in bezna totala. Tot ce se mai putea percepe era sunetul pasilor ei.
In a doua parte au fost patru personaje si in hartia de prezentare a spectacolului Andreea scrie: "Daca intr-o zi n-am mai putea vorbi, sunt convinsa c-am recurge la alte modalitati pentru a ne face auzite gandurile, dorintele, pentru a comunica si transmite. Lucrand la aceasta piesa ne-am amintit senzatiile pe care le avem la o prima intalnire, cand ceea ce dorim sa spunem nu-si gaseste materializare in cuvinte, insa este atat de clar exprimat prin gesturi si priviri".
Piesa asta a avut muzica Aphex Twin, o alta chestie mai rock si o muzica din aia de cutie muzicala mecanica; a inceput cu un disc in care, printre paraituri, era recitat ceva legat de un dictionar al unei noi limbi sau asa ceva, o chestie scrisa de un pictor dadaist celebru, al carui nume din pacate imi scapa in momentul asta. Dansatorii se miscau combinandu-se unii cu altii si alteori singuri, uneori unul incerca un fel de colaborare dar celalalt era prea preocupat de propriile miscari, de mai multe ori una dintre dansatoare era intinsa pe jos iar alta statea deasupra ei si parca zbura si incerca sa se tina in echilibru.
Era fascinant pentru mine, care am o constiinta aproape zero a propriei mele pozitii in spatiu, in ce fel toate miscarile lor pareau studiate si constientizate pana in cele mai mici detalii. De asemenea, e foarte ciudat cum toata aceasta hiper-constientizare poate goli total de erotism contactul fizic. Toate miscarile pareau efectiv sa faca parte din alta lume decat cea normala si pareau sa aiba alte semnificatii. Eu unul nu m-am prins care ar fi fost semnificatiile in lumea aceea a lor, insa am avut un sentiment destul de puternic ca urmaresc o conversatie intr-un alt limbaj al trupului.
Intre timp s-a terminat conferinta. Am aflat multe lucruri interesante. De pilda, faptul ca oamenii nu mai au pasiune. Sau ca altii au transformat pasiunea in aritmetica. Ce e entuziasmul? Imi vine sa plang cand ma gandesc ca toti prietenii mei au ramas fara entuziasm.
"Dorm pana tarziu. Ma sinucid in proportie de 65%. Viata mea e ieftina, e numai 30% din viata pentru mine. Viata mea are numai 30% de viata in ea. Ii lipsesc armele, corzile si cateva butoane. 5% este devotat starii de stupoare semi-lucida acompaniata de reverii anemice. Acest 5% se numeste DADA.
Asadar viata e ieftina.
Moartea e mult mai scumpa.
Insa viata este draguta
iar moartea e la fel de draguta.
Si ingenioasa.
Este minunata, nu-i asa?
Toata lumea este minunata, cel putin cand vine vorba de asta. 9 grade sub zero. Nu-i prea dragut nu-i asa? Nu. Nu e dragut. Dumnezeu nu e in stare s-o faca. El nu e nici macar in evidenta politiei.
Insa chiar si asa tot e dragut.
Ambasadorii, poetii, contii, printii, muzicienii, jurnalistii, actorii, scriitorii, diplomatii, regizorii, croitorii, socialistii, printesele si baronesele sunt draguti.
Voi cu totii sunteti draguti, foarte subtili, destepti, si minunati.
Tristan Tzara va spune: el chiar are de gand sa faca altceva, insa prefera sa ramana un idiot, un glumet, un farsor. Fiti sinceri pentru un moment: ceea ce tocmai v-am spus -
este dragut sau idiot?"
RESURSEDespre atunci cand nu se stie cumPlictiseala - cel mai mare paradox al nostru
Find us on Google+
