Guvernul chinez este decis sa controleze foarte strict informatiile la care pot fi expusi cei 100 de milioane de chinezi care navigheaza pe Internet.
Dupa ce a luat masuri pentru a controla cat mai sever activitatea Internet café-urilor, guvernul chinez a introdus noi reguli, pentru continutul site-urilor de stiri si informatii. Oficialii guvernului nu au explicat in detaliu care sunt acestea, agentia de presa Xinhua precizand insa ca sunt tolerate numai acele stiri si informatii care vor contribui la cresterea
economica si la progresul social.
Formularea este atat de vaga, incat lasa loc de foarte multe interpretari; in plus, site-urile de stiri nu au voie sa furnizeze informatii care ar putea reprezenta amenintari la adresa securitatii statului sau care intra in conflict cu interesele oficiale.
China incearca de mai mult timp sa introduca reguli cat mai stricte pentru cele 100 de milioane de utilizatori de Internet ai sai. Chiar daca folosirea Internetului este incurajata pentru afaceri si educatie, autoritatile incearca sa evite proliferarea adreselor care sustin libertatile civile si democratia.
Masurile luate de oficiali au inclus inchiderea mai multor Internet café-uri, dar si a unor site-uri de blog-uri, considerate ca fiiind subversive.
Dupa cum informeaza Xinhua, ultima lege care reglementeaza continutul site-urilor de Internet a fost emisa in 2000, dar guvernul chinez considera ca aceasta nu mai este adecvata, avand in vedere dezvoltarea pe care a inregistrat-o Internetul pe plan local in ultimii ani.
RESURSEChinezii fac educatie generatiei InternetLumea jocurilor online se intoarce catre China