
Dupa un an de relatie stabila, puteti sa incercati sa mai puneti lemne pe focul dragostei, dar acest fapt nu va avea nici un rezultat.
Cercetatorii italieni de la Universitatea Pavia au descoperit ca emotiile puternice pe care le experimenteaza indragostitii sunt cauzate de o molecula cunoscuta sub numele NGF (nerve growth factor), a carei cantitate este variabila.
Cercetatorii au monitorizat cantitatea de NGF din sange in cazul a 58 de persoane care se indragostisera
de curand si au comparat-o cu cea inregistrata in cazul unui grup format din persoane singure sau care erau implicate intr-o relatie de lunga durata.
Concluzia a fost ca, in cazul indragostitilor, cantitatea de NGF a fost mult mai mare decat cea pe care o aveau persoanele din a doua categorie. Pe de alta parte, dupa un an cu aceeasi persoana, nivelul moleculei ajungea la aceeasi cantitate ca in cazul persoanelor cu relatie stabila.
Co-autorul studiului, Piergluigi Politi, a declarat ca acest lucru nu inseamna ca cei doi nu se mai iubesc, ci ca nu mai este o "dragoste acuta".
Din declaratiile facute de Piergluigi Politi pentru BBC, se pare ca partea romantica a relatiei dintre doua persoane dispare dupa aproximativ un an.
Acesta a mai declarat ca mecanismele biochimice sunt implicate in schimbarile psihice ce au loc din primele momente ale indragostirii si pana cand relatia devine asezata.
Acest lucru ar explica de ce sentimentul de dragoste dintre doua persoane poate fluctua atat de mult. Sunt bine stiute cazurile in care un cuplu se desparte si intrerupe orice legatura, dar dupa luni sau ani, flacara dragostei se reaprinde (numai pentru a se stinge la loc).