Search Perform an advanced search query SOFTPEDIA
 
SOFTPEDIA
Updated one minute ago
HomeSubmit a program for being reviewedAdvertise on our websiteGet help on surfing our websitesSend us your feedbackGet information about our XML/RSS backend and how to use itBrowse the news archiveVisit our discussion forumVizitati forumul in limba romana



LATEST IN TECHNOLOGY     SCIENCE ARTICLES     ENTERTAINMENT     EDITORIALS
Latest news Daily Gadget Softpedia Opinions News Categories

Casa viitorului
Categorie: STIRILE SOFTPEDIA :: Opinia Softpedia :: Editoriale

  Un scurt exercitiu de imaginatie
By: Alex Vochin, Technology Editor


V-ati intrebat vreodata cum va arata locuinta voastra peste 20 sau 30 de ani? Sau care vor fi cele mai mari modificari in aspectul si functiile unei case obisnuite, cauzate de avansul tehnologic extraordinar al societatii umane? Cred ca, pana la urma, absolut oricine si-a pus aceasta intrebare macar o data, atunci cand a vazut sau a citit despre cine stie ce noua tehnologie sau nou produs destinat in special locuintei. Iar ceea ce veti citi in continuare nu se vrea a fi o "profetie", ci mai degraba un mic exercitiu de imaginatie, pornind de la starea actuala de lucruri si extrapoland un pic.

In primul si in primul rand, cred ca locuintele viitorului (mai mult sau mai putin indepartat) vor fi ecologice, deoarece pana atunci omenirea va fi realizat ca planeta noastra nu mai suporta nivelul ingrozitor de poluare la care o supunem. Astfel, ele vor reduce foarte mult sau chiar elimina toate produsele deversate in mediu, dispunand de sisteme proprii de reciclare a deseurilor. De asemenea, cele mai multe vor fi dotate si cu sisteme proprii de generare a energiei termice si electrice (panouri solare, sisteme eoliene, etc.), astfel incat sa dispuna de un nivel de autonomie cat mai ridicat.

Avand in vedere faptul ca sistemele de control automat al locuintelor incep sa fie din ce in ce mai dezvoltate, casele viitorului vor fi mai mult ca sigur case "inteligente", dotate cu un sistem de control central si o multitudine de senzori, care sa detecteze instantaneu orice fel de modificare a parametrilor normali. Acest sistem va interconecta toate dispozitivele din casa, de la frigider pana la cada de baie si de la ceasul de birou pana la calculatorul de bord al automobilului personal, cu care va fi perfect compatibil, si va fi cat se poate de usor de folosit, prin intermediul comenzilor vocale sau, in cel mai "rau" caz, prin intermediul panourilor de control holografice.
In plus, sistemul va controla permanent conditiile de lumina, temperatura si umiditate interioare, corelandu-le cu cele exterioare si cu preferintele locatarilor, si va fi conectat direct la Internet, ceea ce ii va permite sa preia toate comenzile efectuate de la distanta de catre cei care locuiesc in casa, precum si sa-i informeze foarte rapid pe acestia in cazul aparitiei unor probleme.

In continuare, in locul unei enumerari a functiilor si dispozitivelor prezente in fiecare camera in parte, va propun sa vedem cam cum ar arata o zi obisnuita dintr-o astfel de casa a viitorului, locuita de o familie de 4 persoane, din "perspectiva" sistemului de control central mai sus mentionat.

Ora 6 dimineata. Sistemul de control "citeste" din memoria ceasului desteptator faptul ca trebuie sa-i trezeasca pe ocupantii casei, asa ca trage automat jaluzelele, porneste melodia setata pentru trezire de catre fiecare membru al familiei in parte, si activeaza in acelasi timp sistemul de incalzire al apei pentru dus. Pe masura ce fiecare membru al familie foloseste dusul, "creierul" casei modifica setarile acestuia, astfel incat sa furnizeze apa la temperatura preferata de fiecare.




Urmeaza imbracatul. Fiecare dintre membrii familiei dispune de un mic ecran pe usa dulapului, pe care este afisata prognoza meteo pentru ziua respectiva, astfel incat alegerea tinutei pentru o anumita zi devine mult mai usoara. In continuare, in momentul in care membrii familiei se reunesc in bucatarie pentru micul dejun, cafeaua si ceaiul sunt deja gata, iar tabloul-televizor din bucatarie afiseaza programul de stiri al diminetii.

Dupa terminarea etapei mic-dejun, fiecare se indreapta spre o alta destinatie (serviciu, scoala, etc.), iar sistemul de control central intra in modul administrativ. Porneste functia de curatenie, efectuata evident de mini-roboti, apoi evalueaza starea rezervei de alimente si, in cazul in care detecteaza unele lipsuri, comanda produsele necesare prin intermediul Internet-ului de la supermarket-ul din apropiere. In paralel, el inregistreaza programele TV favorite ale fiecarui membru al familiei, pentru ca acestia sa le poate viziona in momentul in care se intorc acasa. Dupa terminarea etapei administrative, sistemul de control trece casa in modul economic, pentru a minimiza consumul de resurse.

In momentul in care detecteaza apropierea membrilor familiei (prin intermediul sistemului GPS), "casa inteligenta" se reactiveaza, fiind gata sa raspunda tuturor comenzilor acestora. Pe masura ce se apropie seara, sistemul de iluminare este activat, intensitatea luminii crescand pe masura ce afara se lasa intunericul.

Evident, ceea ce ati citit mai sus este doar o ipoteza, un mod de a privi lucrurile. Este foarte posibil ca locuinta viitorului sa arate cu totul altfel, si sa ofere functii cu mult superioare celor enumerate pana acum. Voi ce credeti? Cum va arata casa voastra in 20 de ani?

18th June 2006, 06:50 GMT | Copyright (c) 2006 Softpedia | Contact:

Nota: | 48 vot(uri) pana acum | Voteaza:

Citita de 6,374 user(i) | Comenteaza | Link to this article
Inscriere stiri | Tiparire | Trimite unui prieten
TITLURILE ZILEI: ‘Ghidul nesimtitului’ sau cum sa fii un nesimtit perfect ...  Criza Spiritului American … analiza unei sinucideri culturale  In apararea formelor fara fond  Caprele si ciobanii descopera cafeaua  Cele mai la moda religii din Hollywood – Kabala si Scientologia  Ciocolata de lux, iute si spumoasa  Vitaminele – prea putine sau prea multe?  Neofilia, maladia inceputului de secol XXI  
Today's News | Yesterday's News | View News Archive
Search:

Casa viitorului - USER OPINIONS

Comment #1 by fellow on 2006-06-19, 03:56 GMT reply to this comment 
Hai mai sa nu ne mai amagim...

Ultimul album de la Vama Veche ilustreaza exact ceea ce vreau sa spun, fericirea este simpla.

"Progresam si uitam sa fim fericiti,
Ingropam bucurii intr-o mare de biti
Nu te mai poti ascunde, esti mult prea conectat
Nu mai poti sa fii singur, esti identificat
Nu mai poti sa refuzi, nu te lasa sa crezi...
Te invata sa-ti cauti iubirea pe Net
Viata este viteza, nu mai poti sa te-opresti
Te strivesc cei din urma daca incetinesti
Cineva sa opreasca invazia de biti
Cineva sa ne faca din nou fericiti."
'Fericire' - Vama Veche

Atata informatie (bitul este unitatea de masura pentru informatie), tehnologie avansata... dar totusi, lumea nu e fericita....

"In fiecare zi imi spune cineva cat sunt de fericit,
Ca viata o traiesc din plin pentru ca am mobil
Si-s conectat, masina de spalat si expresso-r,
Televizor cu ecran plat, calculator
Si sunt special pentru ca am un card cu numele pe el
Cu care in curand o sa imi cumpar casa pe pamant
Si cu garaj, doua masini si ? in curte
Si voi primi nevasta urata si cam proasta,
Si doi copii la Scoala Americana
O buna care mi-e amanta si ma insala
Si care vrea la sala.

Suntem cu toti o comunitate de vise sfaramate in mii de rate
de vise sfaramate in mii de rate...."
'La radio' - Vama Veche


go to top


SHARE YOUR OPINION ABOUT Casa viitorului


Only registered and logged in users can post comments.
Click here to login, or register.








VREI SA NE CONTACTEZI ?  

Daca ai comentarii sau vrei sa ne trimiti vreo informatie, scrie-ne la adresa .
Poti folosi si formularul de mai jos in acelasi scop.
Numele complet:
Adresa ta de email:
Subiectul mesajului:
Textul mesajului:
Completati rezultatul calculului:
 



Welcome!
Hello, Guest

Login if you have a Softpedia.com account.

Otherwise, register for one.

New forum posts
© 2001 - 2008 Softpedia. All rights reserved.
Softpedia™ and Softpedia™ logo are registered trademarks of SoftNews NET SRL.
Copyright Information | Privacy Policy | Terms of Use | Contact Softpedia | Update your software | Archive